Activitatea de parasutism in Romania – O privire de ansamblu

Context:
Nu exista informatii publice legate de piata de parasutism in Romania, aceasta fiind aproape inexistenta sau cum unii spun “o activitate cu usile inchise”.
Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana aduce un important impact si asupra activitatii de parasutism. Daca pana in anul 2008 aceasta activitate se derula strict in cadrul Aeroclubului Romaniei (institutie publica focusata pe disciplinele clasice), perioada imediat urmatoare a fost marcata de accesul parasutistilor licentiati catre o piata deja dezvoltata in domeniu (atat sportiva cat si de agrement) descoperind noi discipline in parasutism, modalitati si metode de abordare cu totul diferite, participand la activitati si programe de instruire in strainatate unde s-au remarcat prin profesionalism, performanta si chiar dezvoltandu-si cariere in aceasta activitate. Bineinteles, aceasta a atras dupa sine si inceperea initiativelor private si aparitia primelor cluburi private in Romania.
– In aceslasi timp insa, perioada este insotita de o rigiditate legislativa de durata cu blocaje birocratice si nealinieri la practicile internationale, descurajand initiativele private ducand astfel la limitarea dezvoltarii activitatii de parasutism la nivel national.
Inexistenta unei organizatii profesionale in domeniu a determinat o parte din cluburile private sa se afilieze la diferite organizatii internationale preluand reguli si standarde de calitate si siguranta clare, stricte dar care nu sunt recunoscute sau acceptate prin legislatia in vigoare (sau in curs de aprobari).
– Pe latura sportiva, desi prezenti la competitii internationale in cateva discipline (chiar cu cateva rezultate bune in clasamentele de precizia aterizarii si participari la recorduri internationale), Romania inca mai are cale lunga pana la un progres considerabil si vizibil. Activitatea sportiva nu face obiectul prezentei analize. Ea urmand a fi abordata intr-un material separat.


Crestere sau blocaj?

Potrivit studiului intern realizat de catre Clubul Sportiv Benzoi in anul 2017, in vederea unei mai bune intelegeri a pietei si tendintelor ei, din punct de vedere statistic s-a inregistrat o crestere anuala constanta de circa 10% a numarului de salturi cu parasuta realizate la nivel national in perioada anilor 2010 – 2015. Anul 2015 promitea un bun inceput in dezvoltarea parasutismului si in Romania avand o crestere a numarului de salturi cu circa 70% fata de anul 2010, crestere datorata aparitiei initiativelor si cluburilor private de parasutism si accesului parasutistilor romani la activitati si programe de instruire in strainatate.

Anul 2016 a venit insa cu o serie de masuri si blocaje legislative, inregistrandu-se in piata scaderi semnificative a numarului de salturi cu parasuta realizate la nivel national, cu circa 18% in 2016 fata de anul 2015, respectiv cu circa 25% in 2017 fata de 2015.

Astfel, in perioada 2016-2017 s-a redus activitatea juctorilor privati implicati si s-au inregistrat inactivitate in 2 locatii (Cluj, Tuzla), inchiderea unui club privat operational (Timisoara/Arad), stoparea mai multor initiative/proiecte private si anularea evenimentelor cu participare internationala planificate.

Scaderea ultimilor 2 ani, s-a reflectat si in evolutia numarului de parasutisti activi in Romania si in licentierea celor noi. Din ce in ce mai multi parasutisti licentiati au preferat sa activeze in cluburile din strainatate.

O situatie a numarului de licente nu a fost publicata / furnizata de catre autoritatea de certificare (pe motiv ca „aduce atingere principiului concurenlei loiale, potrivit legii”) insa ne asteptam sa fie similara cu evolutiile parasutistilor activi si a numarului de salturi.

 

Comparatie sau nu cu tari dezvoltate?

Cu siguranta Romania nu isi poate compara la acest moment activitatea de parasutism cu tarile dezvoltate insa putem arunca o privire la graficele de mai jos pentru o intelegere generala. Ca si observatie generala, mentionam ca un club mediu intr-o tara dezvoltata din Europa realizeaza singur intre 10.000-20.000 de salturi anual cu o medie de 100 membrii. O statistica in acest sens vom publica intr-un material ulterior.

 

Cine “joaca” in piata?

Situatia principalilor jucatori din piata in functie de numarul de salturi realizate in perioada 2010-2017 (cumulat) se prezinta astfel:


Nota: Situatia ROPA si cea din categoria “Altii” poate varia din lipsa unor date clare privind derularea activitatii in mai multe locatii diferite.

In evolutia salturilor realizate de catre fiecare organizatie in ultimii 8 ani se poate observa in graficul de mai jos impactul adus de masurile legislative, inregistrandu-se usoare cresteri doar in cadrul Aeroclubului Romaniei (organizatie subventionata de stat) si ROPA (organizatie „rupta” din Aeroclubul Romaniei prin personalul implicat).

 

Activitate clasica sau moderna? 

In ceea ce priveste activitatea de parasutism derulata, putem spune ca variaza foarte mult. Ea se imparte intre practicile clasice si practicile moderne/ internationale.

Putem observa in tabelul de mai jos ca Aeroclubul Romaniei se concentreaza pe scoala si disciplinele clasice de parasutism in timp ce TNT Brothers (singura locatie ce asigura salturi de la 4000 m) se focuseaza pe scoala si disciplinele moderne/ internationale de parasutism. Activitatea celorlalti 3 fiind mai restransa insa.

 


Surse date:
– Date furnizate de catre jucatorii din piata (pe email dar si prin discutii directe), preluate din rapoarte si informatii publice (in cazul Aeroclubului Romaniei si ROPA), observatii in locatiile de salt si estimari. Marja de eroare a datelor estimate poate varia cu +/-3%.
– Pentru anul 2017 datele sunt estimate pe baza observatiilor din teren insa ne asteptam ca dupa primirea/colectarea tuturor informatiilor sa avem de-a face cu o usoara scadere.

 


Pentru imbunatatirea prezentelor date statistice si informatii, rugam jucatorii implicati (indiferent de forma de organizare) care au derulat in perioada considerata si/sau deruleaza activitate de parasutism (sau doresc sa aloce mai mult timp cautarilor) sa ne contacteze pentru ajustari si/sau detalii. 

Previous reading
Legislatia de parasutism – un drum anevoios de 2 ani si de ce dezvoltarea parasutismul in Romania intarzie
Next reading
Activitatea de parasutism in Romania – O privire de ansamblu