Legislatia de parasutism – un drum anevoios de 2 ani si de ce dezvoltarea parasutismul in Romania intarzie

De mai bine de 2 ani ne confruntam cu lipsa unei legislatii in activitatea de parasutism, zone de gri, incercari disperate de blocaje si rigiditate din partea autoritatilor in vederea deschiderii catre o piata competitionala. Efectele se pot vedea in evolutia activitatii de parasutism din Romania (scadere cu circa 25% a numarului de salturi cu parasuta in 2017 fata de 2015).

Dupa 2 ani, putem spune ca a iesit ceva. Nu e chiar ce ne doream sau ar fi avut nevoie piata de parasutism din Romania (in contextul unei dezvoltari competitionale si sustenabile pe termen lung). Nu e chiar ceea pentru ce am luptat, o mana de oameni, luat din timpul si resursele personale pentru a ne documenta, calatori si instrui in strainatate, aduce know-how valoros, realiza documentatii cu propuneri, deplasa pe la dezbateri si intalniri cu autoritatile, in speranta ca vom fi ascultati. Suntem multumiti totusi (unii mai mult, unii mai putin) ca a iesit ceva. Putem spune ca avem o baza legislativa pe care acum putem lucra, chiar daca e asa mai schioapa. Cel putin e un pas inainte.
Intre timp a mai plecat un val (desi erau sperante de reintoarcere mai degraba). Pe curiosii straini, parasutistii, ii vom mai tine o perioada la distanta. Inca nu ii incurajam sa treaca si pe la noi (birocratia in continuare ne face de rusine).
Acum urmarim cu sufletul la gura valurile noastre interne, intrebandu-ne ce vor mai aduce la tarm si continuand sa ne uitam cu jind peste granita unde parasutismul se deruleaza la cote maxime.
Pasionati si ambitiosi ce suntem schimbam in viteaza a doua doar, caci mai multe viteze nu ne permite noul context legislativ. Vom tura motoarele cu siguranta pana vom fi lasati sa schimbam macar in viteaza a patra.

 

Va prezentam doar cateva din principalele demersuri, doar ale BENZOI, in vederea sprijinirii unei noi legislatii de parasutism in Romania:

Codul Aerian al Romaniei [nu se cunoaste stadiul; s-a pierdut pe undeva pe la Guvern; in prezent este in vigoare Codul Aerian din 1997 actualizat, care a stat si la baza celor 3 reglementari de mai jos]
Aug. 2017: (re)Consultare publica la MT – Observatii si Propuneri Cod Aerian

RACR – SPAR ‘Salturi cu parasuta’ [proiect conform, in curs de aprobare la Ministerul Transporturilor]
Ian. 2017: Consultare publica la AACR – Observatii si Propuneri SPAR
Mar. 2018: Consultare publica la MT – Observatii si Propuner SPAR

RACR – LPAN-P ‘Licentierea parasutistilor’ [aprobat, in vigoare din Feb. 2017; reglementarea contine inca un set de nealinieri cu realitatea]
Iul. 2016: Consultare publica la MT – Observatii si Propuneri LPAN-P
Feb. 2017: Aprobare proiect => versiune finala RACR-LPAN-P, aparitie proceduri PIAC RACR-LPAN-P in Mai 2017

RACR – CP ‘Certificarea parasutelor’ [aprobat, in vigoare din Noi. 2017; consideram ca este cea mai nealiniata reglementare la realitate]
Mar. 2016: Consultare publica la AACR => Observatii si Propuneri CP (ulterior in Mai s-a realizat o noua versiune de proiect /refacare integrala, impreuna cu alte parti implicate)
Dec. 2016: Consultare publica la MT => Observatii si Propuneri CP
Iul. 2017: Aprobare proiect => versiune finala RACR-CP (proceduri PIAC-RACR-CP in curs de aprobare)

0 Comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Previous reading
Despre Andreea Zoica, fondatoarea BENZOI – Un business din Sibiu care te duce la cer, la propriu
Next reading
Activitatea de parasutism in Romania – O privire de ansamblu